A fost demult, odată ca niciodată, că dacă n‑ar fi, nu s‑ar mai povesti,
un rege și a lui regina, iar timpul și universul cu o fată îi sorti.
Toți oamenii imediat au aflat, mare fericire a fost atunci in regat
au sărbătorit, au mâncat, mare festin, trei zile și trei nopți s‑au distrat.
Însă părinții imediat au observat că ceva ciudat la fetita lor era
de la răsărit pân’ la asfințit prea liniștită stătea, niciodată prunca nu plângea.
Tare, tare s‑au speriat, împărăteasa toți vracii din regat la palat a chemat,
însă nimeni nu a reușit sa deslușească misterul, nu a dat niciun sfat.
Totuși, Leonora a crescut perfect și era de‑o frumusețe rară,
glasul ei fermeca pe toți, era ca și cântecul de vioară.
Păru‑i bălai ondulat, dat pe spate și‑ngrijit
în codițe subțiri, din creștet, era împletit.
Era înaltă, puternică și cu toți cei din jur bună,
mereu purta o rochie lungă și pe creștet, de flori, o cunună.
Avea buzele roșii, obrajii ruginii, iar ochii ca doi sori îi străluceau,
și când o priveau, chiar și din depărtare, toți se‑ndrăgosteau.
O singură problemă avea preafrumoasa fată de‑mparat:
deși căuta din zor, nu găsea pe nimeni de‑nsurat.
Oricât de mult cineva o dorea, oricât de mult cineva o plăcea,
nu putea simți la fel, dorința nu era aidoma de puternică pentru ea.
Astfel, supărată foc și tare, până când n‑a mai putut
Leonora noastră dragă, repede s‑a hotărât:
— O să cer să mi se dea îndată timpul nou în împrumut!
Tot regatul a frapat, nimeni din palat n‑a vrut.
— Leonoro, Leonoro, ce vrei tu să faci nu‑i bine!
O să‑ți dai tu după seama c‑o să vrei să se termine!
— Bine, mamă, bine, tată, când mă‑ntorc o să vedeți
Veți vedea că ați greșit, scuze o să vreți să‑mi deți!
— Leonora noastră dragă nu poți face‑așa ceva!
— Timpul e periculos! Nu e bine‑a te juca!
Dar deja se hotărî, nimeni nu‑i putea schimba
dorința pe cine va iubi‑n viitor, ce voia ea a vedea.
Până nu‑i fu dus acasă timpul, fata nu s‑a liniștit
și după ce‑și luă la revedere, îndată la drum a pornit
și mergea, mergea prințesa, și‑n spate nu se uita
dar, că n‑o fi bine, săraca‑ncă nu știa.
— Leonoro, Leonoro, ce vrei tu să faci nu‑i bine!
O să‑ți dai tu după seama c‑o să vrei să se termine!
— Bine, timp nou, bine, bine, când reușesc o să vezi,
o să vezi că ai greșit, scuze o să vrei să‑mi dei!
Însă timpul doar știa, căci nu timpul timpul stăpânea?
Tot ce era în viitor, tot ce Leonorei va urma a se‑ntâmpla.
Dar Leonora capeșă era, și deși fu obositor,
cei doi au ajuns după mult timp, chiar aici, în viitor.
Au răscolit în lung și‑n lat peste tot la ea‑n regat
de zor au căutat și au întrebat, însă nimic n‑au aflat.
Peste tot, la fiecare casă, norocul și l‑au încercat,
dar părea ca, pur și simplu, noua ea s‑a evaporat.
—Timpule, timpuțule, of, spune‑mi ce s‑a întâmplat
grăiește‑mi de ce nimeni din palat de mine nu a aflat!
— Leonoro, Leonoro, eu spusei că ce vrei nu‑i bine!
c‑o să‑ți dai tu după seama c‑o să vrei să se termine!
Însă de la început tu de mine n‑ai ascultat,
iar acu’ ce‑ai făcut e drept făcut, consecința s‑a gătat
viitorul l‑ai schimbat, nu mai exiști în trecut
nimeni nu știe de tine, mi‑e teamă c‑ai dispărut.
— Nu se poate‑așa ceva! Cum se poate întâmpla?!
Trebuie să mă ajuți, o soluție a afla!
— Doar un lucru eu știu sigur: eu nu pot face nimic
eu merg doar în viitor... însă... eu am un amic.
Putem merge a‑l căuta, știu că stă prin apropiere
dar nu‑ți face vreo iluzie, ai creat deja probleme.
Așa au pornit din nou la drum în căutarea soluției, dorind să reușească,
iar o cale înapoi spre casă împreună, toți trei, să găsească.
Poate vă‑ntrebați curioși pe cine căuta de zor grupul.
Nu era nimeni altul decât însuși, unicul trecutul.
El nu vedea în viitor, dar sigur știa ce s‑a întâmplat
după ce draga noastră Leonora de acasă a plecat.
Însă a ales să nu vorbească, să nu spună el nimic
atunci când prietenii lui deodată la dânsul au venit.
A fost foarte încântat că putea ajuta pe cineva cu talentul lui
și de la început a acceptat oferta, astfel plecând chiar în următoarea zi, la răsăritul soarelui.
“Ce ciudat e să călătorești în timp știind că nu mai exiști în trecut!
Iar toată călătoria asta, ca un vis mi s‑a părut.”
Așa gândea draga nostra Leonora în timp ce călătorea
Realizând că nu a descoperit dorința pe care de la‑nceput o dorea.
— Leonoro, Leonoro, ce‑ai făcut tu n‑a fost bine!
Cred ca ti‑ai dat și tu seama, c‑ai vrut doar să se termine!
— Ai dreptate, dragule, ați judecat corect de la‑nceput
Însă credeam c‑o să reusesc să descopăr ce am vrut.
Uite că n‑am reușit, iar acum sunt în probleme
Tuturor din jurul meu le‑am creat numai dileme.
Nu știu dacă o s‑ajung acasă bine și nevătămată
Însă‑a fost o adevărată aventură experiența asta toata.
Leonora noastră dragă a ajuns bine la palat
și spre fericirea să, nimeni de ea n‑a uitat.
Totodată a acumulat pe parcurs niște gânduri înțelepte:
Surpriza adevărată trebuie să o aștepte,
să o lase să vina de la sine,
Să nu strice ea distracția ce‑i aduce bucurie.